21 noiembrie 2010

super-oferta 2 acryl/panza 90x70

super-oferta 1 acryl/panza 60x50

Trafic 2010 ulei/panza 130x100

compozitie erotica 2010 acryl-carton 70x50

Un senzual mântuit
Livius George Ilea, Tribuna, Nr. 152 (1-15 ianuarie, 2009), Cluj-Napoca

Marius Barb, născut în 11 mai 1968, la Lupşa, în judeţul Alba, absolvent al Academiei de Artă Bucureşti, este din 1996 asistent universitar, doctorand la Universitatea de Arte Bucureşti, departamentul design.

Ardelean neaoş, moţ după cum îi place încă să se declare, grefat pe sol bucureştean, Marius Barb dezvoltă iniţial o imagerie cu miză provocativă, nonconformistă, tributară accentelor de factură neo-expresionistă, în perfect acord cu „poza existenţială” rebelă pe care şi-a promovat-o în timp. Ulterior, pliindu-se pe trendul post-decembrist şi bucureştean, el îşi adaptează retorica virând către o „partitură” plastică post-modernă, negociind sumar o aparentă reconciliere cu „modelele tradiţionale”, resemnificându-le într-un ambiguu registru ludic / cinic / amar.

Adoptând în desenele şi în pictura sa – în mod nu tocmai inocent – rolul de avocat al diavolului, artistul se angajează într-o temerară, falsă apologie a senzualităţii. Pulsiuni dionisiace par a iradia din gama cromatică dominată de roşuri grele, acompaniate de ocruri şi pământuri calde, mai rar contrabalansate de nuanţe complementare. Linia predilectă este cea sinuoasă, capricioasă, desfăşurându-se cu dezinvoltură între calofilie şi grotesc. Ritmurile dinamice, alerte ale dispunerii elementelor compoziţionale amintesc de cele ale unor dansuri rituale orgiastice, de bacanale şi de sarabande, însă conţin în sine, în egală măsură, şi germenii negării acestora, soluţii viabile de eliberare sau împlinire – o linie se frânge, un plan coboară, ceva se surpă, implozia imaginii e iminentă ... Strigătul existenţialist al pictorului, bine camuflat, agrementat uneori cu o anume doză de cinism de accepţie baconiană, vizând paradoxal o anume estetică a urâtului – seduce ochiul cu imagini estetice, decorative, minate însă, din interior, de tensiuni compoziţionale, cromatice şi marcate de prezenţa - aproape obsesivă - a ceea ce însuşi autorul numeşte „personajul neîntreg”.

Ascunsă în spatele unei grafii spontane, rafinate sau a unei culori sonore, această entitate incomodă îşi etalează cu graţie amputarea, mutilarea, torsionarea împotriva firii, deconspirând astfel un mental generator agresat, a cărui reacţie, deşi subterană nu este însă lipsită de vehemenţă. Viziunea accentuat decorativă depersonalizează fiinţa umană, corpul uman desubtanţializat păstrându-se doar ca simplu contur grafic, schemă vidă a unui revendicat limbaj iconografic, vocabular prin care artistul contestatar manipulează stânjenit o simbolistică recurentă în noul registru post-modern. Urmele de aripi ce continuă deseori traiectul virtual al membrelor mutilate sporesc dramatismul „personajului neîntreg”, situându-l în orizontul unei disperate conştientizări a vocaţiei divine ratate, a realităţii Căderii: un personaj „se scoboară” urmuzian, damnat, de-a-ndărătelea pe treptele menite, altfel, unui reprimat delir al ascensiunii, unei salvări orgolioase.

Neacceptarea condiţiei umane ca „fiinţă căzută”, privată de perfecţiunea originară, înstrăinată de esenţa sa divină la care artistul încearcă mereu, patetic să re-acceadă prin varii, întunecate, esoterice ritualuri îl determină pe Marius Barb să convertească demersul plastic însuşi într-un ritual „în plină zi” şi totodată tainic, de exorcizare a demonilor, de i-luminare a tenebrelor psihismului uman afectat.

La această vastă operaţie terapeutică participă şi cuplul primordial - unul dintre leit motiv-ele ce populează pânzele pictorului - prezent mereu în tensiune, în suferinţă sau ca jertfă expiatoare, impregnat de nostalgia perfecţiunii androgine a unui Adam abia creat, conţinând-o pe Eva încă în sinele său.

Departe de teribilismele generaţiei noului expresionism, nuditatea personajelor pictorului nu se exhibă în registrul senzualului, ci, fie subliniază imensa vulnerabilitate a fiinţei umane izgonite din Eden, degradată până în pragul existenţei ca obiect, derealizată în acest imaginar criptic, fie trimite cu inocenţă la nuditatea cvasi-abstractă a zeităţilor elene, deseori invocate de pictor, dar nu ca fiinţe divine, exemplare, nici ca repere istorice ci, mai degrabă ca încarnări sugestive a tematicii patimilor „prea-omeneşti”.

Recursul la miturile şi grafia vechii Elade, cu tentative aluzive către zona rafinamentelor erudite, „pretenţioase”, ne apare deci, în acest context, mai mult decât un simplu artificiu post-modern de „revalorificare a (re)surselor tradiţionale”. Întinzându-ne o adevărată „momeală” vizuală, pictorul uită de vocaţia/idealul său ascensional, părând a da curs doar nevoii imperioase de a-şi îmbrăca reflecţia existenţială amară, neagră, de sorginte beckettiană cu un strai vital, strălucitor şi accesibil, în scopul de a realiza, prin citate vizuale revizitate, legături empatice cu privitorul.

Recursul la mito-grafia elenă

Corneliu Antim, Ziarul financiar – suplimentul – Ziarul de duminica nr. 386, 01 feb. 2008.

Cam aşa aş rezuma recenta tentativă a lui Marius Barb ("Barbone", cum îl răsfaţă apropiaţii săi), urcată pe simezele de la etajul Galeriei "Caminul Artei" sub un generic destul de neutru şi neatractiv - Însemne vizuale. Motiv pentru care autorul ei a şi crezut de cuviinţă să se explice, în câteva cuvinte, într-un text însoţitor ce acompaniază expoziţia. Marius Barb nu este ceea ce o bună bucată de vreme s-a străduit să ţeasă în jurul persoanei sale: un soi de aroganţă non-conformistă pigmentată cu ceva ingrediente de nonşalanţă virilă, ceea ce i-a cam dus faima de artist-macho prin cercurile mondenităţii noastre juvenile!

Aparţine aceleiaşi familii comportamentale, oarecum pe placul tinerimii frivole de azi, hrănită în exces cu prefabricate video-mediatice şi cu modele livrate după reţetare rapide de clonare vedetistică, în care mai sunt încorporaţi şi alţi confraţi ai săi - Gorzo, Ecaterina Vrană, Claudia Todor, Adriana Elian, Al. Rădvan... Toţi orbitează azi în jurul vârstei de 40 de ani. Au solide studii de specializare artistică. Sunt masteranzi, doctori sau doctoranzi în domeniul lor de activitate, ba unii au şi o susţinută şi preţuită carieră didactică universitară. Cum este şi cazul lui Marius Barb.

Puţini ştiu că este emulul uneia dintre cele mai prestigioase clase de pictură de la Universitatea Naţională de Arte. Cea care, după 1990, a fost tutelată de o mare pesonalitate a picturii noastre contemporane: artistul şi pedagogul de o aleasă spiritualitate şi distincţie morală Vladimir (Mirel) Zamfirescu. Pe care "Barbone" îl venerează şi azi prin explorarea cercetătoare a adevăratelor filoane artistice şi culturale ale umanităţii. Aşa cum i le-au relevat anii de ucenicie, generoasă şi cordială, din preajma maestrului.

Dacă până acum, în puţinele expoziţii personale pe care le-a avut din 1991 până azi, dar în foarte numeroasele prezenţe în expoziţii de grup sau la importante evenimente artistice colective, care l-au şi impus atenţiei publicului şi criticilor de specialitate, Marius Barb promova o viziune mai vehement radicală, dacă nu chiar sfidătoare, faţă de modelele/reperele vizuale consacrate ale memoriei noastre culturale, în expoziţia de la "Căminul Artei", mizele sale polemice se temperează.

El ne propune, de astă dată, un spectacol plastic conceput cu rafinament cărturăresc, în care simbolurile şi întreaga animaţie arhetipală de care uzează sunt desluşite în înţelesul lor profund şi peren, dar într-o cheie stilistică tranşant personalizată.

Demersul lui pictural reia motive mitografice consacrate, aşa cum ni le-a lăsat moştenire întreaga imagologie a antichităţii helenistice, dar într-o accepţiune ce supune forma unei încărcături semnificative ostentativ actualizată în substanţa ei morală, atitudinală şi simbolică. Truc ce-i sporeşte expresivitatea plastică prin dinamismul compoziţional şi, deopotrivă, prin vivacitatea rafinat patinată a colorismului, ce evocă numai atmosfera senzuală ori ritualistă a scenografiilor antice - ale mozaicurilor, picturii parietale, ceramicii, ale inciziilor mitografice.

O spune artistul însuşi, cu destulă sinceritate: "Caut să găsesc şi să coagulez o marcă personală, bine individualizată. Aceasta ar fi omul, îngerul, personajul neîntreg (s.n.), care este prezent în majoritatea pânzelor mele... Toate frustrările, toate constrângerile de natură mentală sunt transformate din planul psihic într-unul fizic, cel al amputărilor". Chiar în expoziţia de acum există o versiune a cuplului primordial, una din temele des frecventate ale artistului, unde cele două personaje sunt atârnate pur şi simplu de capitelul unei coloane dorice precum carcasele unor vite sacrificate într-o măcelărie. Viziune crudă şi insolită, ce prelungeşte apetenţa sa faţă de postmodernitatea baconiană, sub zodia căreia a evoluat până acum.

Cât priveşte "infuzia imagisticii de sorginte greacă" din pictura sa actuală, Barbone o considera a fi "o recuperare postmodernă a surselor", realizată, cum bine îşi defineşte abordarea polemică, "printr-o revizitare a motivului" - fie el cicladic, minoic, micenian, prehelenistic, tanagrez, ionic...

Originalitatea pe care o caută prin acest demers pictural pare a se bizui, o spune tot el, pe o însuşire conştientă şi sintetică a modelelor. "În cazul picturii mele - conchide el - omul (acelaşi din orizontul artei greceşti, unde până şi zeii aveau întruchipare umană) nu este reprezentat în idealitatea lui, ci în toiul căutării de sine şi al transformărilor lui sufleteşti"... În acest spirit privind pictura de azi a lui Barbone, Coloanele, Templele, Altarele, Nimfele, Adamii şi Evele, Hades şi Căderile, Hercules şi Patul lui Procust trec din registrul simbolisticii antice în cel al realităţii sensibile a umanităţii imediate. Fără ca, plastic vorbind, să îşi piardă savoarea pretextului antic, pe care artistul clădeşte această nouă mitologie!

10 octombrie 2010

compozitie

ulei / panza 70 x 50

Mitologii demonisiace

Sebastian Amza, Ziarul financiar – suplimentul – Ziarul de duminica nr.387, 08 feb. 2008 .

Mitologiile sunt, mai presus de orice, subiective. Obiectivă e doar dogma. Accident. Şi atunci când ele dau prea mult în clocot interior, câteva firişoare se preling pe dinafară şi se transformă în mitomanie. Just. Pierderi colaterale. Altminteri, restul se aliniază disciplinat unei trăsături de caracter prevalente şi rămâne acolo.

Timp de o veşnicie (totuşi relativă, ca orice eternitate de consum!). Ne-au îndrumat pe această cărare periculoasă câţiva maeştri. Printre alţii, un Andre Malraux cu Muzeul său imaginat pe retină şi un Octavian Paler cu neuronul acordat perfect cu morala. Dar noi? Noi ramânem inocenţi.

Însă Marius Barb (răsfăţat Barb/one, unicul sau primul, cine ştie?) nu este curat. Fiindcă nu numai că el şi-a asumat propria mitologie de întreţinere (drept pentru care a şi cutezat să şi-o imagineze!), dar desele sale coborâri în miturile personale (pervers antice greceşti!) au ceva din combustia fosforică a capcanelor culturale. La el există mai întâi un soi de linguşire pe faţă a privitorului.

Eşti aici, pare a spune, ţi-am dat. Deci, te bucură, dionisiacule! Însemnele sale sunt nimfernale. Initial, promit desfătarea. Dar, din acest moment, eşti pierdut. Pentru că, odată afundat în convenţie, descoperi că bucuria promisă nu este plenară. Nu e sinceră. Cauza defecţiunii o afli însă prea târziu. Abia atunci îţi dai seama că există în fiecare din viziunile sale un declic ce te trimite imediat la negaţie. La demoniac, iar nu la serafic. La tortură, nu la deliciu. La dezmăţ, nu la împăcare. La bacanală, nu la asceză.
Luaţi de priviţi, de pilda, Hades-ul lui Barb! Compoziţia este pâna la un anumit nivel politically correct(!). Trupurile supuse torţiunii infernale sunt închise într-un cuptor securizat. Dincolo de el, focul. Dacă s-ar fi încheiat aici, totul era corect. Dar, nu! Autorul are o pulsiune răutăcios-ludică şi aşază deasupra întregii construcţii, pe o consolă, ce credeţi? Viciul. O succesiune de torsuri de femeie. Etajera cu depravare.
Aceeaşi ambiguitate epică a personajelor de Tanagra fisurate o întâlnim în compoziţiile cu Adam şi Eva. Într-una din variante, intitulată Procesiune, cuplul originar, călare pe o nălucă bicefală, se îndreaptă spre colonada unui templu, pe care se află aşezate trei mere mari. Sugerând, probabil, primele trei păcate capitale. E bună meteahna. E dulce ispita. Numai că, ghinion! Celor doi, altminteri părinţii noştri, le lipsesc mâinile. Nu au cum să apuce sminteala. Un fel de condamnare la virtute. Ceea ce, să recunoaştem, e frustrant. Diabolique? Ohohooo!
O altă cheie în care se poate "citi" pictura lui Barb este "căderea" şi chiar aşa se şi numeste un tablou: Cădere. Un nud care coboară scara spre altarul unui templu. Dar el o coboară cu spatele, secvenţial, ca un Duchamp rebours. De fapt, cade. Fără să ştie unde. Noi însă, inocenţii, bănuim că într-un colţ, nevăzut de nimeni, şade Marius Barb, chicotind ca un drăcuşor. Care ştie ce ştie.

tron

acryl / panza 50 x 35

CURRICULUM VITAE

Barb Marius Vasile

Data naşterii: 11 mai 1968 jud. Alba loc. Lupşa.

Naţionalitatea: Română

Adresa: str. Ruşeţu nr. 2 bl. A1. sc. B. et. 2 ap. 30. sector 6. Bucureşti.

telefon: 072.360254

Studio: Str. Selari Nr. 13

e-mail marius.barb@yahoo.com

Studii: 1986- absolvent al Liceului de Artă Cluj-Napoca

1996- absolvent al Academiei de Artă Bucureşti secţia pictură

2009- doctor in arte plastice si decorative

Din 1996 Asistent Universitar Dr. la Univesitatea Naţională de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design, departamentul, Design.

Participări expoziţii:

2010- Salonul de Arta Bucuresti ,,Orasul” Căminul artei.

2010- Expoziţie-,,Artistul la lucru in România- profesorii si tinerii artisti’’-Apollo

2010- Expoziţie-“Operele noastre pentru viitorul lor!” Vitantis Shopping Center

2010- Expoziţie-,,Artistul la lucru in România’’-Apollo

2010- Expoziţie Pictura Caminul artei etaj

2009- Salonul de Arta ,,Apollo 2009”

2009- Epoziţia ,,Aegyssus” UNAgaleria

2009- ,,Expozitia Donaţiilor’’ Muzeul de Arta Tulcea

2009- ,,Aegyssus”-Bienala Naţională de Artă Contemporană - Tulcea.

2009-Salonul de artă mică - Căminul artei - etaj.

2009-Expoziţie pictură de grup ,, Atelier 1” - Căminul artei.

2008-Expoziţie pictură - Palatul Ştirbei.

2008 -Salonul de pictură şi sculptură Bucureşti - Apollo.

2008-Roll-up - Proiecţii pe clădirea facultăţii de Arhitectură ,,Ion Mincu” Bucureşti.

2008-Expoziţie personală - Căminul artei-etaj ,,Însemne vizuale.’’

2006-Generaţia 96, - Teatrul Naţional.

2005-Expoziţie grup design - Artis.

2005-Expoziţie de grup ,,firul”- Orizont.

2005-Expoziţie de grup - Căminul Artei.

2004-Bienala de pictură şi sculptură ,,Gh. Pătraşcu’’ Târgovişte.

2004-Salonul Naţional de Artă Bucureşti.

2004-Târgul de artă ,,Gaudeamus’’ Bucureşti.

2004-Expoziţie personală, Căminul Artei - parter.

2003-Târgul de artă ,,Gaudeamus’’ Bucureşti.

2002-Salonul de Artă Bucureşti.

2002-Curator şi expozant la târgul de Artă ,,Gaudeamus’’ Bucureşti.

2002-Expoziţie grup, Salonul V.I.P. Otopeni.

2001-Expoziţie de grup Stockholm.

2000-Târgul de Artă ,,Gaudeamus.’’

2000-Târgul Internaţional de Artă Cotroceni.

2000-Salonul de Artă Bucureşti.

1999-Muzeul de Artă Constanţa.

1999-Galeria de Artă Târgovişte.

1998-Bienala de sculptură şi pictură ,,Gheorghe Pătraşcu’’ Târgovişte.

1998-Bienala ,,Ion Andreescu’’ Buzău.

1998-Salonul de Artă Bucureşti.

1988-Expoziţie de grup -Veneţia - Casa Iorga.

1998-Muzeul de Artă Târgovişte.

1998-Galeria de Artă Târgovişte.

1998-Expoziţie de grup Viena, Austria.

1997-Galeria Eforie, Atelier-35,,Mizantropologia.’’

1997-Galeria Eforie, Atelier-35,,Antimuzeul sau tentaţia cotidianului.’’

1996-Bienala de sculptură şi pictură ,,Gheorghe Pătraşcu’’ Târgovişte.

1996-Galeria Muzeului de Literatură, Bucureşti.

1996-Galeria ,,Galla’’ Bucureşti.

1996-Galeria de Artă Târgovişte.

1995-Galeria de Artă ,,Rotary’’ Bucureşti.

1995-Expoziţia Academiei de Artă -Teatrul Naţional Bucureşti.

1995-,,Student Art” Alba-Iulia.

1995-,,Student Fest’’ Muzeul de Artă Timişoara.

1995-,,Atelier 35’’- Căminul Artei Bucureşti.

1994-Expoziţia Academiei de Artă - Budapesta.

1994-,,Why Not’’Galeria Academiei de Artă, Bucureşti.

1993- Bienala Academiilor Europene de Artă, Maastricht, Olanda.

1993-Galeria Academiei de Artă, Bucureşti.

1993-,,Student Fest ’’ Timişoara.

1993-Expoziţia Academiei de Artă Bucureşti, sala Dalles.

1985-,,Turkey in my mind’’ Muzeul de Artă Ankara.

Premii :

Premiul I - pictură 1998 la Bienala de sculptură şi pictură ,,Gheorghe Pătraşcu’’ Târgovişte.

Premiul Special acordat de Ministerul Culturii 1998.

Premiul U.A.P. 2004 - Bienala de pictură şi sculptură ,,Gheorghe Pătraşcu’’ Târgovişte.

Lucrări în colecţiile Muzeelor de Artă: Tâgovişte ,Constanţa, Tulcea, Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti şi în colecţii particulare din ţară şi străinătate.

7 octombrie 2010

Texte critice

MARIUS ,,Barbone” BARB

Horea Avram , Cuvântul, 1997, nr. 8, septembrie.

În ,,schimbul trei” al picturii contemporane româneşti (adică cea care umple anii ’90), Marius “Barbone” Barb a reuşit să-şi coaguleze încă din perioada formării sale o marcă personală, bine individualizată, cu care operează şi acum. Nici vorbă de plafonare sau autopastişă, ci, dimpotrivă, de o desfăşurare dezinvoltă şi mereu proaspătă în jurul unui nucleu formal şi de idei bine betonat şi frumos argumentat.

Care ar fi acela? Forme de o voluptoasă expresivitate, convertite în anatomii amputate, în care carnalul (nu ferit de unele reflexe erotice) devine ba mustos şi visceral, ba melancolic şi uşor pervers. Aceste fiinţe neştiute, călare pe graniţa dintre regnuri, sunt odrasle ale unor visuri care într-o vreme recidivau cu oarecare regularitate. Instituţionalizate în condiţia lor ontologică dubioasă, aceste creaturi au trecut definitiv pe pânză. Consistenţa lor e bizară, instabilă, aspectul lor e neîntreg. Deşi traversează regnurile, aceste personaje trăiesc însă după coordonatele comportamentale ale umanului. A unui uman constrâns, limitat, amputat. Căci toate frustrările, toate constrângerile de natură mentală sunt transferate din planul psihic într-un plan fizic, cel al amputărilor. Artistul vede în aceste tranşări şi despicări carnale consecinţele unor fapte “nesănătoase” comise AICI cu dezinvoltură şi contabilizate tăios DINCOLO. Transformându-se în “reporter” al unei judecăţi de pe alt tărâm, Marius Barb – dincolo de nuanţele autoreferenţiale – procedează de fapt la o exorcizare: prin enunţarea răului, el încearcă de fapt o minimalizare a lui. Când vorbeşte despre aceste tensiuni intern/externe (mai ales în lucrările perioadei anterioare), pânzele capătă suprafeţe modulate, bine “reglate” cromatic, unde fiinţele sale împostate într-un soi de sculptură virtuală, se ivesc din mijlocul unor “scenografii” barocizante.

Siluetele carnale pe care le pictează, nu sunt doar rodul “vioiciunii” răului în lume. Imagine a eboşelor pe care Dumnezeu le va fi făcut înainte de a crea omul cel desăvârşit, humanoizii pictaţi de Marius Barb refac, în limitele artei sale, un gest originar. (Nevoie de referinţe sacrale surprinsă şi în seria de pocale).

Tonul a devenit acum şoptit, imaginea s-a rarefiat şi s-a rafinat: formele sunt epurate, suprafeţele împăstate lasă loc transparenţelor, migala “chinezească” substituie gestul făcut “cu mâna grea”. Acum formele humanoide abia se ivesc de sub zonele “pointiliste”, căpătând în scenariul pânzei nu în primul rând un rol ordonator la nivelul semnificaţiilor, ci mai degrabă un rol constructiv la nivel plastic. “Citirea” imaginii se face acum în planuri succesive, oferind o nouă grilă de înţelegere, însă în aceeaşi parametri. Provocare bine ţinută în frâu şi care ţinteşte acolo unde trebuie: la ceea ce unii numesc glorie (din care Marius Barb a gustat deja), adică la seriozitate şi profesionalism, agrementate cu acel curaj (destul de rar întâlnit) de a înoi mereu şi de a fi în acelaşi timp imediat recognoscibil.