inger cazut

ARTELE VIZUALE DUPA ’90 / Mediteraneo   -ziarul de duminica  Aurelia   Mocanu 27.01.2009

Marius Barb este un moţ cu energii vitale tocmai bune să fi continuat gesturile picturale largi ale profesorului său de la Liceul de artă din Cluj, Ioan Sbârciu. Îl vedeam chiar ţinând piept sesiunilor de pictură turbulentă declanşate de şederile lui Markus Lüpertz sub Feleac. Dar Barbone – supranumele-i de prietenie artistică – a început prin admiterea din 1990, de la Universitatea de Arte din Bucureşti, să coboare în cercetările sale plastice tot mai la Sud. 

Cromatismul său dezinhibat ar putea susţine arpegii gestualiste dinspre expresionismul noldian spre emailuri chagalliene. Iată că seriile sale picturale au ancorat acum, imprevizibil, în arhipelagurile Helladei. De mai mulţi ani, Marius Barb se documentează pe linie administrativ-pedagogică, dar şi foarte pasionat, asupra figurativului antic elen. Osmoza între datele sale artistice şi corpusul figurativ al stilizărilor greceşti a devenit un resort interesant şi productiv al pânzelor semnate „Barbone". În registrul bidimensional, decupajul scenelor se foloseşte de diverse sugestii ale unei linii de orizont pe care se derulează un act narativ. Ciobul, fragmentaritatea reprezentării este întărită şi de amputările deliberate asupra logicii anatomice. În acelaşi timp, rolul expresiv, uneori de prim impact, este asumat de inventarul picto-decorativ al câmpului de pete, al striaţiilor, al caligramelor de contururi albe şi al multor alte procedee grafice de îmbogăţit câmpul pictural.

O demonstraţie expoziţională din 2005, la Căminul Artei-parter, a propus un registru nisipos cromatic şi siluetări de cuplu, pe canavaua Adam şi Eva. Reluate mai copt şi mai sonor în roşalbastruri, şi mai interesant compoziţional în iarna lui 2008 (prin expoziţia mai amplă de la etajul aceleiaşi galerii), pânzele lui Barbone nu-şi ilustrează dizertaţia de cercetare teoretică, ci se autogenerează cu poftă şi cu un anume haz teatral. 

Deşi încântat de licenţele plastice, cât şi de licenţiozitatea vizualului pagân, Barbone nu este defel un obedient arheologist. Se înfruptă cu bucurie din psihodramele figurativului grecesc, dar le redistribuie în alte registre culturale, de la Geneză la siluetările desenului de modă. Capitelul ionic suportă la Marius Barb mărul păcatului. Stilizarile anatomice reţin totuşi articulările fusiforme ale membrelor, dinamismul dansant, pantomima de pe angobele eladice. Cel mai adesea, cu energia crochiului caricat, Barbone distribuie ritmuri de fese-sâni pe metopele pânzelor sale. Pictorul din el a dat rezolvări excelente tocmai fundalurilor de intrigă grafică spre care l-a condus narativul antic. Curajul tăieturilor compoziţionale, bogata gesticulaţie a petelor picurale, ritmul contururilor fac bogăţia poveştilor picturale Barbare.