Marius Barbone

Pictură pentru ochi, minte şi inimă

Marius Barb are un sistem articulat de gândire plastică, fiind deopotrivă coerent,consecvent şi personal în pictura pe care o practică, despre care îmi asum încă dintru început să afirm că este un factor identitar pentru el. Artistul nu pictează pentru că se picteazăîn lume, cu atât mai puţin pentru că pictura îi este pasiune şi profesie, ci mai degrabă pentru scopul în sine, acela de a reprezenta secvenţe ale unei lumi pe care,metaforic vorbind, are sensibilitatea de a o percepe.Este vorba despre o lume de semne,raportată laideile constituite în legi de compoziţie ale acesteia. Miza ar fi însăşi transpunerea celor înţelese intuitiv în imagini concrete. Nimic narativ; nici o consecutivitate de natură temporală nu tulbură simultaneitatea efectelor vizuale, privite ca adevăruri absolute ale celor înfăţişate.

Elementele reprezentate în lucrărirămân în mod invariabil într-unacelaşi plan, cel al suportului, în sensul că raţiunile lor morfologice ţin, dincolo de aspectele cromatice,doar de raporturile dintre înălţime şi lăţime, nu şi de adâncime sugerată. Chiar dacă accidentalapar punctele de fugă sau tuşele de volum, compoziţiile păstreazăacelaşi caracter plat. Ruta aleasă nu este totuşi cea cubistă.

Perspectiva ca şi eventualele repere anatomice au doar funcţii scenografice, ceea ce contează fiind dispunerea matricială. Sunt eludatedin discursul vizualorice mijloacele iluzionistice de expresie. Renunţarea la reprezentarea perspectivală se constituie în parte a tributului acordat culorii, care deţine un rol fundamental. Tratarea pe benzi a lucrărilor, dezvoltarea lor axială şi delimitarea concisă a suprafeţelor fac parte dintr-un joc al juxtapunerilor. Elementele vizuale suntaranjate în consens cu secţiunea de aur, într-un sistem de relaţii care sugerează interschimbabilitatea şi reversibilitatea.

Elemente Pop Art, suprarealiste sau gestualiste îşi găsesc locul privilegiat, ca citate postmoderne, în ansamblul unor compoziţii eclectice, dar niciodată prolixe.O marcă stilistică a lui Marius Barb este tratarea abstractă atât a fondurilor cât şi a diverselor suprafeţe delimitate, altfel realiste.Desenul este trasat cu tuşe monocrome pe fonduri dominate de amestecuri optice, uneori fiind dublat, întărit, haşurat, sau colorat.

Iconografia şi ea de sorginte personală, este bazată pe interpretări,adeseori vetero sau neotestamentare, sau a altor surse mitice şi nu pe erminii ori convenţii larg acceptate. Din punct de vedere iconologic, lucrurile sunt însă mult mai complexe. Asocierile figurative, potenţate de fonduri, ancadramente dar şi de titluri, în absenţa totală a cheilor de lectură, oferă un larg câmp posibilelor interpretări.Elementele care apar în mod recurent, fie că este vorba despre măr, aripă, coloană sau fiinţă arhaică sunt cele care eliberează culorile şi liniile de povara mesajului.

Altfel spus, o pictură care se adresează ochiului, cu acordul complet al intelectului, pentru a gira munca artistică a lui Marius Barb printr-o sintagmă cumva similară filtrelor angajate de el în actul creator. Aş adăuga, ca argument final, că vibraţia culorilor coroborată cu ritmul, trimite spre puls, inimă şi degajare a energie pozitive.

Mihai Plămădeală