Recursul la mito-grafia elenă
Cam aşa aş rezuma recenta tentativă a lui Marius Barb ("Barbone", cum îl răsfaţă apropiaţii săi), urcată pe simezele de la etajul Galeriei "Caminul Artei" sub un generic destul de neutru şi neatractiv - Însemne vizuale. Motiv pentru care autorul ei a şi crezut de cuviinţă să se explice, în câteva cuvinte, într-un text însoţitor ce acompaniază expoziţia. Marius Barb nu este ceea ce o bună bucată de vreme s-a străduit să ţeasă în jurul persoanei sale: un soi de aroganţă non-conformistă pigmentată cu ceva ingrediente de nonşalanţă virilă, ceea ce i-a cam dus faima de artist-macho prin cercurile mondenităţii noastre juvenile!
Aparţine aceleiaşi familii comportamentale, oarecum pe placul tinerimii frivole de azi, hrănită în exces cu prefabricate video-mediatice şi cu modele livrate după reţetare rapide de clonare vedetistică, în care mai sunt încorporaţi şi alţi confraţi ai săi - Gorzo, Ecaterina Vrană, Claudia Todor, Adriana Elian, Al. Rădvan... Toţi orbitează azi în jurul vârstei de 40 de ani. Au solide studii de specializare artistică. Sunt masteranzi, doctori sau doctoranzi în domeniul lor de activitate, ba unii au şi o susţinută şi preţuită carieră didactică universitară. Cum este şi cazul lui Marius Barb.
Puţini ştiu că este emulul uneia dintre cele mai prestigioase clase de pictură de la Universitatea Naţională de Arte. Cea care, după 1990, a fost tutelată de o mare pesonalitate a picturii noastre contemporane: artistul şi pedagogul de o aleasă spiritualitate şi distincţie morală Vladimir (Mirel) Zamfirescu. Pe care "Barbone" îl venerează şi azi prin explorarea cercetătoare a adevăratelor filoane artistice şi culturale ale umanităţii. Aşa cum i le-au relevat anii de ucenicie, generoasă şi cordială, din preajma maestrului.
Dacă până acum, în puţinele expoziţii personale pe care le-a avut din 1991 până azi, dar în foarte numeroasele prezenţe în expoziţii de grup sau la importante evenimente artistice colective, care l-au şi impus atenţiei publicului şi criticilor de specialitate, Marius Barb promova o viziune mai vehement radicală, dacă nu chiar sfidătoare, faţă de modelele/reperele vizuale consacrate ale memoriei noastre culturale, în expoziţia de la "Căminul Artei", mizele sale polemice se temperează.
El ne propune, de astă dată, un spectacol plastic conceput cu rafinament cărturăresc, în care simbolurile şi întreaga animaţie arhetipală de care uzează sunt desluşite în înţelesul lor profund şi peren, dar într-o cheie stilistică tranşant personalizată.
Demersul lui pictural reia motive mitografice consacrate, aşa cum ni le-a lăsat moştenire întreaga imagologie a antichităţii helenistice, dar într-o accepţiune ce supune forma unei încărcături semnificative ostentativ actualizată în substanţa ei morală, atitudinală şi simbolică. Truc ce-i sporeşte expresivitatea plastică prin dinamismul compoziţional şi, deopotrivă, prin vivacitatea rafinat patinată a colorismului, ce evocă numai atmosfera senzuală ori ritualistă a scenografiilor antice - ale mozaicurilor, picturii parietale, ceramicii, ale inciziilor mitografice.
O spune artistul însuşi, cu destulă sinceritate: "Caut să găsesc şi să coagulez o marcă personală, bine individualizată. Aceasta ar fi omul, îngerul, personajul neîntreg (s.n.), care este prezent în majoritatea pânzelor mele... Toate frustrările, toate constrângerile de natură mentală sunt transformate din planul psihic într-unul fizic, cel al amputărilor". Chiar în expoziţia de acum există o versiune a cuplului primordial, una din temele des frecventate ale artistului, unde cele două personaje sunt atârnate pur şi simplu de capitelul unei coloane dorice precum carcasele unor vite sacrificate într-o măcelărie. Viziune crudă şi insolită, ce prelungeşte apetenţa sa faţă de postmodernitatea baconiană, sub zodia căreia a evoluat până acum.
Cât priveşte "infuzia imagisticii de sorginte greacă" din pictura sa actuală, Barbone o considera a fi "o recuperare postmodernă a surselor", realizată, cum bine îşi defineşte abordarea polemică, "printr-o revizitare a motivului" - fie el cicladic, minoic, micenian, prehelenistic, tanagrez, ionic...
Originalitatea pe care o caută prin acest demers pictural pare a se bizui, o spune tot el, pe o însuşire conştientă şi sintetică a modelelor. "În cazul picturii mele - conchide el - omul (acelaşi din orizontul artei greceşti, unde până şi zeii aveau întruchipare umană) nu este reprezentat în idealitatea lui, ci în toiul căutării de sine şi al transformărilor lui sufleteşti"... În acest spirit privind pictura de azi a lui Barbone, Coloanele, Templele, Altarele, Nimfele, Adamii şi Evele, Hades şi Căderile, Hercules şi Patul lui Procust trec din registrul simbolisticii antice în cel al realităţii sensibile a umanităţii imediate. Fără ca, plastic vorbind, să îşi piardă savoarea pretextului antic, pe care artistul clădeşte această nouă mitologie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu